Wednesday, 3 December 2014

I bought a book without money



I bought a book without money, but not for free. In November I was in Portugal as a youth exchange participant in an international project. I found out about 1010 Ways to Buy Without Money initiative from a Spanish participant so I bought a book not with money, but with a challenge.


How did I choose the book? Every book had its “price” written on a bookmark inside it. Therefore we had to take into consideration not only the book’s title but also the “price” which, just like in case of money, not everybody can afford it. For instance, “quit smoking” can only be paid by a smoker. Or “learn how to swim” can only be paid by a person who doesn’t know how to swim. 

Price examples

Price examples
1010 Ways to Buy Without Money also helps us to reflect about our consumption habits and makes us ask ourselves “do we really need this?” before purchasing a product. This is why there is a purchase limit of one product per person. And since all the books on sale are provided by donations, 1010 Ways To Buy Without Money promotes the re-use of our resources and encourage us to share those objects we do not use with someone that needs them.

The main objective of this initiative - as Tony, one of the project’s organisers, told us – is to share the culture and to receive happiness instead, not money. He also raised some interesting questions - "Why should we pay for culture?" and "What is more important: a hug or a coin?". 

The book that I choose is written in Spanish and describes 100 most beautiful places to go out by night in Barcelona. For it I paid with a story and sharing it was a moment as beautiful as the audience.


Monday, 13 October 2014

Rămâi motivat în fiecare zi


De curând am auzit următorul citat: „Motivația este ca dușul. Nu durează așa că îl recomandăm zilnic” (Zig Ziglar). La început m-a amauzat, apoi m-a făcut să realizez cât este de adevărat. Într-adevăr, motivația mea nu este constantă, are urcușuri și coborâșuri, așa că tare bine ar fi să primesc puțin ajutor ca să rămân motivată în fiecare zi.
La mijlocul lui septembrie am participat la un proiect internațional în Ungaria - un schimb intercultural între tineri din România, Ucraina și Georgia, interesați de antreprenoriat. Acolo l-am întâlnit pe Veronel Guiman, care ne-a prezentat conceptul VMotivation, lansat de el. Veronel este „un visător, un idealist și antreprenor”, așa cum se prezintă el însuși pe blog-ul său, al cărui motto este chiar citatul de mai sus. VMotivation este o sursă de inspirație și îți garantează o doză serioasă de motivație oricând simți că ai nevoie. Pentru asta îți recomand să urmărești blog-ulVMotivation.ro/blog, dar și pagina de Facebook facebook.com/VMotivation.
Totodată, Veronel a lansat serviciul de SMS Motivațional prin intermediul căruia de luni până vineri între orele 10:00 și 15:00, cei care se înscriu vor primi câte un mesaj care să îi facă să rămână motivați. Serviciul de SMS Motivațional promite că nu vei primi simple cuvinte, ci vei primi înțelepciune și încurajare. Vestea bună este că nu costă nimic să te abonezi la acest serviciu. 
Uite și mesajul lui Veronel pentru tine: „Am lansat VMotivation pentru oamenii care își doresc mai mult. Motivația nu durează tocmai pentru că zilnic suntem bombardați cu impulsuri negative. Știai că, până la vârsta de 20 de ani, unui tânăr i se spune de peste 200.000 de ori «nu»? Serviciul de SMS a avut mare succes ediția trecută, așa că nu am putut rezista cerințelor membrilor comunității de a-l relansa. Te aștept și pe tine să te inscrii și să rămâi motivat!" - Veronel Guiman
Mie îmi place ideea și am zis să încerc. Dacă și pe tine crezi că te-ar ajuta, atunci te invit să te înscrii completând un formular simplu pe care îl găsești pe blog-ul VMotivation.

Sunday, 14 September 2014

Învață o limbă străină gratuit, simplu și în mod distractiv




M-am hotărât să învăț limba franceză. Îmi doresc de mult timp și nu de puține ori m-am trezit gândindu-mă „ce mi-ar plăcea să vorbesc și eu franceza!”. Ultima dată când am zis asta, am luat atitudine și am început să caut cele mai bune resurse pentru a învăța o limbă străină gratuit. Așa am ajuns la Duolingo.com.
Duolingo este o metodă eficientă de a învăța o limbă străină, așa cum o demonstrează și un studiu independent, desfășurat de City University of New York și de University of South Carolina, care arată că în medie 34 de ore de Duolingo sunt echivalente cu un semestru universitar complet de cursuri de limbă.

Duolingo creează dependență și motivează cursanții, deoarece folosește elementele unui joc - obții puncte când termini o lecție, avansezi în nivel, pierzi vieți când răspunzi incorect și poți chiar să intri în competiție cu prietenii tăi. Mai mult decât atât, este foarte ușor de utilizat și la fiecare lecţie treci prin exerciţii de vorbire, de ascultare, de traducere şi de întrebări cu variante de răspuns. Ce îmi place mie în mod special este că Duolingo verifică și pronunția, punându-te să repeți la microfon cuvinte sau propoziții (vezi video).
Trebuie să cunoști limba engleză ca să ai acces la cele mai multe lecții de limbi străine (altfel, din limba română poți învăța doar limba engleză). Așa că, eu învăț franceza din limba engleză și îmi place asta, pentru că le exersez pe amândouă în același timp.


Cum să înveți eficient

Ca să înveți într-adevăr o limbă străină, trebuie să exersezi constant. Așa că, uite ce îți propun:

  • Învață în fiecare zi. Înainte să spui „dar nu ma timp”, Duolingo vine în ajutor cu aplicația disponibilă pentru iOS și Android. Așadar, poți exersa și pe telefon în metrou, în pauza de masă, când aștepți undeva sau oricând ai puțin timp liber;
  • Alocă timp în agenda ta special pentru a exersa. De exemplu, 30 de minute în fiecare dimineață sau în fiecare seară când ajungi acasă;
  • Recapitulează; eu repet mereu lecția anterioară (cel puțin) înainte să încep una nouă și astfel mă asigur că nu uit nimic din ceea ce am învățat. De asemenea, este și o metodă bună de a mă verifica;
  • Notează într-un carnețel cuvinte sau reguli de gramatică, ca să le ai mereu la îndemână când vrei să te verifici.
Sper că îți sunt utile aceste informații. Eu sunt foarte încântată de Duolingo și, chiar dacă mai am mult de lucru până să ajung să port o conversație, tot mă descurc mai bine decât Joey :) (vezi video).

Citește și care sunt cele mai bune resurse de a exersa și îmbunătăți nivelul unei limbi străine.

Saturday, 30 August 2014

Demonstrație de scrimă pentru copii în București




Dragi părinți, dacă doriți să vă înscrieți copiii la un sport care implică viteză, agilitate și gândire strategică, atunci vă recomand scrima – un sport pentru minte și corp.

Federația Română de Scrimă este partener în acest weekend la două acțiuni de promovare a scrimei în București. Eu am fost la evenimentul de astăzi și mi-a plăcut foarte mult! Dacă doriți să aflați mai multe informații despre acest sport, sunteți invitați și mâine (duminică, 31 august) în Centrul Vechi pe Strada BT (strada Lipscani, în spatele BNR) sau în Parcul Lumea Copiilor (din Sectorul 4, lângă Parcul Tineretului) să vedeți demonstrații de scrimă și să discutați cu antrenorii a trei cluburi din București. 


Unul dintre cluburile participante la eveniment este C.S.T.A. București. Mâine, ca și astăzi, sportivii acestui club vor susține o demonstrație de scrimă, după care copiii din public sunt invitați pe planșă unde vor lua o primă lecție de scrimă de la doamna antrenoare, Ana Pavel. Astăzi copiii prezenți au fost foarte încântați să probeze echipamentul, să testeze floretele și să exerseze cu sportivii clubului. Totodată, doamna antrenoare va discuta cu părinții interesați să își înscrie copiii la acest sport, oferind mai multe informații și răspunzând la orice întrebare. 







De la clubul C.S.T.A. București, astăzi pe strada BT au făcut demonstrație sportivii:

Emilia Corbu – Locul 1 la Campionatul Național Copii 12-13 ani Floretă Feminin 2014, Locul 1 la Campionatul Național Copii 10-11 ani Floretă Feminin 2013
Gabriel Pavel – Locul 3 la Campionatul Național Copii 10-11 ani Floretă Masculin 2014, Locul 1 la Campionatul Național Copii 10-11 ani Floretă Masculin 2013
Maria Teodorescu - Locul 3 la Campionatul Național Copii 8-9 ani Floretă Feminin 2014
Amalia Dumitru - Locul 5 la Campionatul Național Copii 8-9 ani Floretă Feminin 2013





Așadar, clubul C.S.T.A. București vă așteaptă cu voie bună și mâine de la 12:00 pe Strada BT sau de la 16:00 în Parcul Lumea Copiilor.